Un șofer a urcat beat la volan și a crezut că drumul până acasă va fi simplu. S-a înșelat. A adormit în mijlocul intersecției din Iași, iar o polițistă a ajuns în dreptul mașinii și a bătut în geam. Lesne de înțeles ce a urmat.
Constantin Vinghiac a fost condamnat la un an și două luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis. „Instanța îl obligă pe inculpatul Constantin Vinghiac să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Iași sau în cadrul Consiliului Local Iași – Direcția de Asistență Comunitară”, au menționat judecătorii ieșeni. (CITEȘTE ȘI: O TÂNĂRĂ S-A URCAT BEATĂ ȘI FĂRĂ PERMIS LA VOLANUL UNEI MAȘINI NEÎNMATRICULATE! FEMEIA S-A LUAT LA ÎNTRECERE CU POLIȚIȘTII)
Cum s-a întâmplat totul? Șoferul a adormit la volan, a luat-o la vale cu mașina și a ajuns în mijlocul intersecției. Unde o polițistă de la Rutieră l-a trezit, pentru că încurca circulația. „În momentul în care autospeciala de Poliție a ajuns în dreptul autoturismului marca Opel, care staționa ușor oblic pe partea carosabilă, polițistul rutier a observat la volan un bărbat, care stătea cu bărbia în piept și nu se mișca. În momentul în care a văzut că este o persoană la volan, echipajul de Poliție a oprit paralel cu acea mașină și a pus în funcțiune semnalele luminoase. Polițiștii au coborât din autospecială, iar un agent a mers la geamul autoturismului, a bătut, însă inculpatul nu a avut vreo reacție. Polițistul a deschis portiera din stânga-față, moment în care inculpatul a tresărit și s-a trezit”, au mai afirmat procurorii ieșeni. (NU RATA: BEAT CRIȚĂ LA VOLAN, UN ȘOFER A LOVIT DOUĂ MAȘINĂ, A RUPT UN STÂLP ȘI A ATERIZAT ÎNTR-O CURTE)
Procesul ieșeanului Constantin Vinghiac (41 de ani) a început pe 28 ianuarie 2021. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis. „Pe data de 7 decembrie 2020, la ora 19:44, inculpatul a condus autoturismul marca Opel Zafira pe calea Galata, din municipiul Iași, având dreptul de a conduce suspendat din data de 13 ianuarie 2020, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, ocazie cu care avea o îmbibație alcoolică de 2,46 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv o îmbibație alcoolică de 2,26 g/l alcool pur în sânge la a doua probă”, au afirmat anchetatorii ieșeni, potrivit bzi.ro.